Mangalia… Limanu’… 2 Mai… apoi ajungi intr-o altă lume. O lume pestriţă: ardeleni, moldoveni, bucureşteni, bulgari, francezi, nemţi, polonezi, creste, plete, etc. Dar toţi sunt la fel aici.

Ieşi din cort dimineaţa, miroase a mare. Faci câţiva paşi, simţi nisipul sub tălpi. Te uiţi în jur, nu vezi blocuri, nu vezi trafic, nu vezi intersecţii blocate de maşinile oamenilor morocănoşi, grăbindu-se spre servici. Nu, aici toţi se grăbesc spre plajă, spre o bere, spre o baie in mare. E locul unde poţi să te relaxezi, poţi să bei oriunde, poţi să fumezi unde/ce vrei. Ai, dai! N-ai, ceri… şi primeşti!

Nu vorbeşte nimeni despre şcoală sau muncă. În schimb majoritatea se lansează în polemici interminabile despre muzică sau despre stiluri de viaţă. Aici nu mai eşti condus de tehnologie, nu te mai influenţează televizorul sau calculatorul. Aici eşti doar tu… şi cei din jur, care sunt la fel ca tine.

Seara opţiunile se înmulţesc: vrei să dansezi, sa stai să bei pe plajă, să te chillăneşti, să te tripuieşti… nu contează, aici ai de toate. Literalmente! Pentru că e vară, pentru că e vacanţă/concediu, pentru că e mare, pentru că în esenţă toţi suntem la fel, pentru că suntem în Vama Veche.

Da, da… despre Vama Veche vorbeam!

P.S. Ţin să-i mulţumesc şi să-i fac reclamă pe această cale lui cucuvirilu, autorul/postatorul unui frumos colaj pe youtube.

Istoria se repeta, pamantul se cutremura, tiganii se inmultesc. M-am saturat frate, pe bune. Vesnica poveste, fara sa se schimbe ceva. Urc in autobuz (slava cerului ca nu era ora de varf, ca nu mai urcam, ma agatam de el), prind loc pe scaun (ceea ce iarasi e un lucru maret) si ma scufund in gandurile mele cele complexe si abstracte (cu privirea fixata pe bruneta din fata, care sta ostentativ in picioare, desi mai erau locuri libere). Cand, deodata, aud o huruiala sinistra si nedeslusita, venind din fundul autobuzului. Prin sunetele de pisica maltratata, aud totusi cuvintele cheie: bani, masini, femei, dusmani. Privesc livid in spate (de-abia acum realizez ca muzica venea de fapt din curu autobuzului) si ii vad. Pe Ei! Mandria patriei si a parintilor lor! Manelistii! Taranii! Neandhertalienii! Idiotii! Incultii! Cate nume pentru un lucru atat de neinsemnat, dar totusi atat de raspandit. Normal, prostia se invata cel mai usor, iar specimenele de care va vorbeam au absolvit cu brio cursul de marlanie. Parul scurt (vopsit blond evident, pentru a contrasta cu tenul lor usor masliniu, ten de tigani borati), foita de cocalar (unul o avea alba, celalalt rosie, ca doar deh, era mai ‘jmeker’ probabil), adidasii ‘Mike’, si evident, atitudinea de ‘bah ce jmekeri suntem noi’. Iar zdranganeala aia de manea se auzea destul de tare, urmand principiul ‘cu cat mai multi deranjati, cu atat mai bine’.

Se lasa linistea destul repede, si va spun ca niciodata nu mi s-a parut linistea mai frumoasa. Dar iluzia ramane tot o iluzie, pentru ca am auzit vocea omului cavernelor: ‘bago bah paia k e supertare’. Si a re-inceput grotescul supliciu, doar ca de aceasta data fredonau si taranii, ca doar ‘e supertare’. Autobuzul a oprit, si am vazut cu bucurie in suflet ca acolo trebuia sa cobor. Am aruncat o privire ingretosata spre curul autobuzului infectat de tigani. Am coborat si am vazut ca bruneta ma privea foarte mirata si n-am reusit sa inteleg de ce. Ori din cauza ca nu dadeam prea multe semne ca apreciez ‘muzica’, ori din cauza capitei de fan de pe capul meu, care pe ea o intriga: ‘taranii neciopliti care imi plac mie n-au paru asa mare… ce-o fi cu asta?’ Eu nu-s taran proasto, asa ar fi sunat flegma mea.

Concluzia aberatiei de mai sus? Luati-va in pula mea hands-free-uri daca va da ‘jmekeria’ afara din pod si nu va puteti abtine de la manele in autobuze. Maimutelor…